Muzica este hrana sufletului

Muzica este hrana sufletului. Mereu spun că muzica îmi este cea mai bună prietenă; îmi este alături la bine și la rău, mă acceptă necondinționat și totodată, mă ajută în toate stările mele. Atunci când sunt fericit ascult muzica, când sunt trist, cand sunt singur, ascult muzică. Nu țin minte să fi trecut vre-o zi în care să nu fi ascultat muzică, altfel nu-mi incepe ziua și nici nu se termină.

Pe langă asta, zilnic cânt cu vocea în mai multe limbi și uneori cânt și la pian. Trăiesc toate versurile și simt fiecare melodie în sufletul meu. Muzica mă ajută să fiu eu, să mă simt în viață și sa mă conctez cu lumea mea interioară.

În Nazaret, am urmat cursuri de "vocal improvement", de pian și de teorie. Am cântat la multe concerte; solo, duete, și cu o întreagă orchestră. Maestrul orchestrei m-a ales să îi reprezint în Tel Aviv și să obțin o diploma importantă în Muzică clasică. În timpul examenului, am cântat 5 piese, în 5 limbi, din 5 epoci diferite. După evaluare, am fost ales unul dintre cei mai buni candidați, iar judecatorii m-au sfătuit să nu las de muzică în viața mea orice va fi.

Așa cum am explicat mai înainte, intenția mea era să studiez meloterapie (terpie prin muzică), cu obiectivul de a mixa doua pasiuni din lumi diferite; muzica si psihologia. Până la urmă, am mers mai departe cu psihologia la nivel de licenta, master și formare.

 Însă, muzica îmi era un stil de viață, un element care se regăsea în venele mele, un oxygen a sufletului. În paralel cu anii de studii, am făcut muzică, am scris multe piese, am înregistrat unele pe care le-am și publicat. Am participat la unele concerte iar vocea mea a ajuns la cele mai văzute emisiuni din Romania. 

Până la urmă, nu am avut șansa de a studia meloterapie într-un mod profesional la facultate, dar, asta nu m-a oprit din pasiunea de a învăța și dorința mea de a mă autoeduca. Am citit multe cărți, am căutat worskshop-uri, am vizionat clipuri educaționale și am participat ca voluntar la orele de meloterpie într-un centru de oameni cu dizabilități din Cluj Napoca.

Acest lucru m-a învatat să nu fiu sclavul destinului, să nu mă dau bătut și să merg până la capăt cu visele mele, obiectivele mele și pasiunile mele. Pentru că este cel mai ușor să găsesc scuze fără sfârșit. Dar este mult mai satisfăcător să urmezi drumul mai greu, atunci când ajungi la celălalt capăt. Am învățat că atunci când o ușă se închide, se deschide întreg universul, iar aceasta este responsabilitea mea în a decide unde să mă conctrez și cât de creativ să fiu.