Cum de am ajuns in Romania?

În cultura noastră se pune accent foarte mare asupra familiei si importanța ei; trăim cu părinții până ne căsătorim, sărbătorim cu familia toate zilele de naștere, evenimentele, Paștele, Crăciunul, Revelionul și multe altele.

Oamenii la noi sunt cei mai loiali cu privire la normele de sociale din toate punctele de vedere; îmbrăcăminte, felul de a vorbi locul de muncă, programul de lucru, vârsta obținerii permisului de condus, vârsta aplicării la facultate, profesia de urmat la facultate, vârsta căsătoriei, religia partenerului, vârsta potrivită pentru a avea copii, câți copii, care sex este de dorit... si multe altele. 

După liceu, fiecare student trebuie să treacă un examen național și să primească un scor potrivit aferent de urmat la facultate. În clasa a X-a mi-am anunțat părinți: "nu voi trece acest examen deloc". A fost un soc pentru ei și pentru toata familia dar cu toate acestea au crezut - sau au vrut să creadă că este o fază temporară. Însă, cu timpul am devenit și mai determinat sa nu trec examenul pentru a nu rămâne la noi pentru studii ci în străinătate. 

După absolvire, eram hotărât; merg în orice altă țară în care se vorbește limba engleza sau limba franceza deoarece stăpâneam deja 4 limbi și nu intenționam să învăț o alta limba în niciun caz! Pe urma, am ales sa merg mai departe la facultate în domeniul terapiei prin muzică (meloterapie). 

Am căutat în toate țările posibile; Statele Unite, Australia, Marea Britanie, Canada și altele.. Costurile anuale în țările respective pentru studenții internaționali era echivalent cu costul unui apartament. Era extrem de scump si dispuneau de o bursa pentru puțini student pe un singur loc. 

Am pierdut speranța în țările respective și tot ce mi-am dorit atunci a fost să plec din Nazaret și să studiez oriunde altundeva! A venit vara iar tatăl meu anunțase planificarea unei vacanțe în Romania. Eu nu auzisem de Romania până în prezent, iar tata ne-a convins: "Este o țară foarte frumoasa și este totodată accesibilă". L-am întrebat eu: "cât de accesibilă, de unde știi?", tata îmi răspunde: "lasă că îți arăt eu, am fost acum 20 de ani, poți trăi extrem de bine cu 100 de lei!". Wow! am rămas uimit! Ce tare! Apoi, tata vine cu ideea lui extraordinară: " știți ce?, nu trebuie sa aduceți cu voi haine, cumpărăm tot de acolo". A fost "too good to be true" dar am crezut, din păcate. 

Pana la urma am găsit subiectul de meloterapie în Romania doar la nivel de Master, așa că aveam doua posibilități pentru licență; muzica sau psihologia. Am preferat să aleg psihologia la nivel de licență la Cluj, și după aceea mutarea la Brașov pentru masterat în meloterapie.